Svetlana Cârstean despre romanul „Dragă nemernicule” de Virginie Despentes: „Cartea asta îți lasă senzația că ai vrea să scrii pe tine o parte din ea”

Timpul prezent

Romanul „Dragă nemernicule” de Virginie Despentes, apărut la Editura Trei, în traducerea Svetlanei Cârstean, este o carte profund ancorată în lumea contemporană și în multiplele ei teme sensibile, cu potențial exploziv. Se vorbește mult despre feminism/feminisme, patriarhat, violență sexuală, dar și despre droguri și relația artiștilor cu ele, despre alcool și mitul legăturii dintre genialitate și consumul de alcool, despre dependență și abstinență dar și despre puterea rețelelor de socializare și impactul lor în lumea de azi. E un roman epistolar ai cărui protagoniști sînt Oscar, un scriitor de 43 de ani, și Rebecca, o actriță în vogă ajunsă la 50 de ani. Lor li se alătură tînăra Zoé, care ține un blog feminist.
Am vorbit cu traducătoarea Svetlana Cârstean despre romanul „Dragă nemernicule” și despre autoarea lui, Virginie Despentes, „regina punk a literaturii franceze”.

Svetlana Cârstean: „Virginie Despentes panoramează toate temele ultimilor ani, toate temele în care trăim în continuare. E un diamant cartea asta. Pe orice parte te uiți poți să vezi ceva. Pe orice fereastră a ei te uiți ai o priveliște către o anumită temă. Ceea ce face ca această carte să fie de interes pentru toți cititorii care ar deschide-o. Pentru că sînt vizați și cititorii foarte tineri dar în același timp și cititorii de alte vîrste.”

Cartea are o structură simplă și eficientă: fiecare dintre cele trei voci principale vorbește la persoana întîi, fiindcă e vorba despre postări pe un blog sau emailuri. Ce dificultăți ai avut ca traducătoare?
Svetlana Cârstean: „Limbajul este marele personaj al acestei cărți. Marea forță a lui Virginie Despentes este în evacuarea furiei, în evacuarea indignării și în manevrarea limbajului. (...) Limbajul, la fiecare pagină, îți pune probleme, ca traducător. A trebuit să lucrez mult, să fac multă documentare, pe mai multe domenii. În plus, mi s-a părut că romanul are o mare poeticitate, bine gîndită, și, mai ales, are ceva de hip-hop, are un ritm de rap și în ideea acestui ritm am și tradus. A fost o experiență extraordinară pentru mine și ca scriitoare, pentru că am eliberat și eu niște lucruri traducînd. (...) Cartea asta îți lasă senzația la sfîrșit că ai vrea să scrii pe tine o parte din ea.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural